O căzătură din căruţă a adus-o pe Ana Maria, o tânără din comuna vrânceană Vânători, în faţa medicului şi, mai departe, la Clinica de cardiologie a Institutului de Bolicardiovasculare din Iaşi. La plecare, fata a plecat cu un bilet de externare pe care scria că angiografia renală efectuată nu a relevat leziuni ale arterelor renale şi cu recomandarea unui consult endocrinologic, pentru a exclude alte posibile cauze generatoare de hipertensiune arterială. Când a ieşit pe poarta spitalului din Iaşi, pe 23 ianuarie 2012, Ana Maria nu avea să ştie că mai plecase cu ceva din unitatea sanitară: o periculoasă bacterie. Viaţa tinerei avea să se schimbe radical din acel moment: peste 20 de internări (unele şi de trei luni), circa 50 de operaţii, 10 zile în comă şi pericolul constant al septicemiei. Toate acestea nu par însă suficiente. Pentru a considera pericolul cu adevărat îndepărtat, doctorii ar vrea acum să-i amputeze piciorul drept din şold, dar îi opreşte teama că pacienta lor, chinuită de grele tratamente cu antibiotice şi calmante, plus o hepatită virală C, ar putea să nu reziste unei operaţii atât de complexe.

 

Citește articolul mai departe pe http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Social/SCANDALUL+DEZINFECTANTILOR+B ACTERIE+LUATA+DIN+SPITAL