Stimate medic de familie,

Îți scriem astăzi pentru a-ți aminti despre problema extrem de serioasă a rezistenței microbiene la antibiotice. Aceasta a atins dimensiunea unei amenințări globale la adresa existenței speciei umane, a devenit evident că doar printr-un efort comun putem limita această evoluție. De aceea, îți solicităm participarea la combaterea acestui fenomen. Riscul utilizării excesive a antibioticelor este și mai ridicat în sezonul rece, când infecțiile respiratorii virale predispun la solicitarea/prescrierea de antibiotice inutile.  Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) a lansat în întreaga Uniune Europeană o inițiativă denumită Ziua Europeană a Informării privind Antibioticele, care se desfașoară în fiecare an la 18 noiembrie.

Înțelegând necesitatea cooperării în acest domeniu, multe alte state au inițiat acțiuni în această perioadă. În plus, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) organizează Săptămâna Informării privind Antibioticele, în perioada 14-20 noiembrie 2016. În România, derulăm anul acesta o campanie de promovare a utilizării judicioase de antibiotice, intitulată "Nu antibiotice la-ntâmplare". Scopul campaniei este să promoveze utilizarea adecvată a antibioticelor prin informarea medicilor și a publicului nespecialist privind riscul reprezentat de folosirea excesivă si eronată a acestora.

Este cunoscut că rezistența bacteriană la antibiotice este proporțională cu cantitatea de antibiotice utilizate. Din păcate, România se confruntă cu probleme extrem de mari de rezistență bacteriană, la care contribuie și utilizarea excesivă a antibioticelor (al doilea loc în Uniunea Europeană în anul 2014), ceea ce reduce mult eficiența antibioticelor foarte des folosite la noi. Iată două exemple frecvente de rezistență:

  • în infecții urinare - rezistență a Escherichia coli la fluorochinolone  (ciprofloxacina și levofloxacina), cefalosporine;
  • în infecții respiratorii și în sfera ORL – rezistența în creștere a  pneumococilor și a streptococilor beta-hemolitici la macrolide  (eritromicina, claritromicina, azitromicina).

Rolul medicului de familie este extrem de important, întrucât peste 90% din consumul de antibiotice din România este realizat prin farmaciile cu circuit deschis - inclusiv ca urmare a prescripțiilor medicilor de familie. Organizația Mondială a Sănătății apreciază că aproximativ 50% din prescrierile de antibiotice nu sunt necesare, ele fiind rezultatul unei solicitări din partea pacientului sau a unei incertitudini diagnostice. 

De multe ori sunt prescrise în mod nejustificat antibiotice cu spectru larg, care aduc un risc mai mare de rezistență bacteriană și de infecții cu Clostridium difficile. Din fericire, studii efectuate chiar în state din Europa au indicat o scădere a nivelului rezistenței bacteriene față de un antibiotic, ca rezultat al scăderii consumului acelei clase de antibiotice (de exemplu: rezistența pneumococului la macrolide).

Participarea ta la campania de creștere a conștientizării riscurilor determinate de antibiotice este extrem de importantă. Depinde numai de tine să poți convinge pacientul să folosească judicios antibiotice și să-l faci să înțeleagă lipsa beneficiilor, precum și riscurile administrării lor nejustificate.

Iată câteva argumente, conform ECDC:

  • Studii efectuate în Europa au indicat că gradul de mulțumire al pacientului în cadrul consultației de medicină de familie depinde de eficiența comunicării.
  • Consilierea medicală modifică percepția pacientului despre necesitatea tratamentului cu antibiotice, cu atât mai mult cu cât i se comunică o durată estimată a bolii și strategii de autoîngrijire la domiciliu.
  • Durata medie a consultațiilor în care se explică lipsa de utilitate a antibioticelor în respectiva afecțiune nu diferă semnificativ de cea a consultațiilor în care se prescriu antibiotice și se explică modul de administrare, efectele adverse posibile, modul de monitorizare al terapiei.
  • Prescrierea sistematică de antibiotice în virozele respiratorii nu a diminuat numărul de consultații subsecvente celei inițiale și nici nu a prevenit suprainfectarea bacteriană.

Dorim să-ți mulțumim de pe acum pentru ajutorul pe care îl vei acorda acestei inițiative de a promova utilizarea judicioasă a antibioticelor. Pentru că doar împreună vom reuși să reducem utilizarea de antibiotice când nu sunt necesare, să utilizăm antibioticele cele mai potrivite și în general să nu fie utilizate antibiotice la întâmplare, menținând eficiența acestui arsenal terapeutic și pentru generațiile viitoare.