Stimate medic, prescriptor de antibiotice în spital,

Îți scriem pentru a-ți aminti despre pericolul reprezentat de creșterea alarmantă a rezistenței microbiene la antibiotice și să-ți cerem sprijinul în încercarea de a combate acest fenomen. Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) a lansat în întreaga Uniune Europeană o inițiativă denumită Ziua Europeană a Informării privind Antibioticele, care se desfășoară în fiecare an la 18 noiembrie. 

Înțelegând necesitatea cooperării în acest domeniu, multe alte state au inițiat acțiuni în această perioadă. În plus, Organizatia Mondială a Sănătății (OMS) organizează Săptămâna Informării privind Antibioticele, în perioada 14-20 noiembrie 2016. În România inițiem o campanie de promovare a utilizării judicioase a antibioticelor intitulată ”Nu antibiotice la-ntâmplare”. Scopul campaniei este să promoveze utilizarea adecvată a antibioticelor prin informarea medicilor și a publicului nespecialist privind riscul reprezentat de folosirea excesivă si eronată a acestora. 

Evoluții recente ale rezistenței bacteriilor la antibiotice au un impact major asupra șanselor de succes cu anumite alternative terapeutice. După cum știi, rezistența bacteriană la antibiotice este proporțională cu cantitatea de antibiotice utilizate. În ultimii ani, în spitale sunt îngrijiți tot mai frecvent pacienți cu infecții generate de germeni multirezistenți la antibiotice, precum și infecții determinate de Clostridium difficile. Din păcate, România se confruntă cu probleme extreme de mari de rezistență bacteriană, generate de utilizarea excesivă a antibioticelor atât în comunitate, cât și în mediul spitalicesc.

Un studiu derulat în anul 2012 a indicat faptul că jumătate dintre pacienții internați în România primesc antibiotice pe durata spitalizării (a doua cea mai ridicată proporție la nivelul Uniunii Europene). Infecțiile cu germeni rezistenți la antibiotice și cele determinate de Clostridium difficile reprezintă o amenințare pentru siguranța pacienților internați, întrucât cresc riscul de evoluție nefavorabilă și durata spitalizării. 

Principala modalitate de intervenție disponibilă în spitale este utilizarea judicioasă a antibioticelor: utilizarea unor ghiduri terapeutice locale (bazate pe datele de rezistență bacteriană în spitalul în care lucrezi), respectarea principiilor de profilaxie antibiotică perioperatorie, avizarea utilizării antibioticelor de rezervă de către medici infecționiști sau alți clinicieni pregătiți și delegați în acest sens, educarea fiecărui potențial prescriptor pentru o mai bună utilizare a antibioticelor. O activitate importantă este și informarea pacienților privind riscurile legate de tratamentul cu antibiotice. 

Pentru a-ți veni în ajutor, îți reamintim câteva principii legate de prescrierea de antibiotice. Este important ca pentru fiecare pacient la care prescrii antibiotice să ai în vedere următoarele: Există sau nu indicația de a administra antibiotic în scop terapeutic sau profilactic? În infecțiile virale sau în colonizări bacteriene, nu sunt utile antibioticele.

NU UITA de prelevarea de produse patologice pentru diagnostic etiologic (hemoculturi, uroculturi, spută, aspirat bronșic etc.) înaintea administrării primei doze de antibiotic.

Dacă un pacient are o infecție severă care necesită tratament antibiotic, administrează prima doză în primele 60 de minute de la prezentare.

Alegerea terapiei antibiotice trebuie să țină cont și de vârsta pacientului, alergii, disfuncții renale sau hepatice, graviditate. 

Ori de câte ori este posibil, alege antibioticele care au un risc mai redus de a declanșa infecție cu Clostridium difficile (antibioticele cu cel mai mare risc de a declanșa aceste infecții sunt cefalosporinele de generații 2-4, chinolonele și carbapenemele). 

Orientează terapia antibiotică în funcție de recomandările existente în spitalul tău (bazate pe datele de rezistență a germenilor izolați în spital). Solicită avizul infecționistului sau al persoanei desemnate înainte de a prescrie un antibiotic de rezervă. 

Regula generală este de a administra O SINGURĂ DOZĂ DE ANTIBIOTIC PERIOPERATOR

Reevaluează tratamentul antibiotic după 2-3 zile, în funcție de evoluția pacientului și de rezultatele culturilor primite de la laborator. Sunt preferate antibioticele active cu cel mai îngust spectru antimicrobian și cu administrare orală, ori de câte ori este posibil.

Întrerupe administrarea de antibiotice de îndată ce sunt îndeplinite criteriile pentru stoparea acesteia.

Dorim să îți mulțumim de pe acum pentru ajutorul pe care îl vei acorda  acestei inițiative de a promova utilizarea judicioasă a antibioticelor. Pentru că doar împreună vom reuși să reducem utilizarea de antibiotice când nu sunt necesare, să utilizăm antibioticele cele mai potrivite și în general să nu fie utilizate antibiotice la întâmplare, menținând eficiența acestui arsenal terapeutic și pentru generațiile viitoare.